Intunericul si mierea

Este titlul sub care Giovanni Arpino a publicat pentru prima oara cartea ce avea sa devina apoi „Parfum de femeie”. Sunt de acord cu teoria conform careia cartea este mai buna decat filmul…Ei bine, in acest caz ea nu este valabila…sau poate este tocmai exceptia care confirma regula…

Cartea este mult mai „neagra” decat filmul…Este oarecum greu de citit…Poate a fost din cauza ca mi-a placut mult prea mult filmul (pe care l-am vazut de cel putin patru ori)…sau poate mi s-a parut asa pentru ca am citit-o avandu-l in gand pe Pacino si asteptand ca el sa ma incante in fiecare secventa cu privirea lui pierduta si replicile taioase…Cert este ca citind aceasta carte, nu ramai la fel de marcat ca dupa film… Acolo am vazut poate cel mai bun rol de compozitie ever…pentru acel rol, Al Pacino a castigat singurul lui Oscar (Best actor in a leading role – 1992)…am vazut un tango emotionant…l-am vazut pe Pacino conducand pe „neve” (si asta la propriu)…si nu in ultimul rand am vazut discursul electrizant din final… In concluzie, prefer sa va indrum spre film si sa urez „Vizionare placuta!” celor ce nu au vazut deja acest clasic (Rusine!!!).

Publicitate