O formula clasica folosita de toti turcii pe care i-am cunoscut (in afara de cei de la receptiile hotelurilor)…toti cei care aveau ceva de oferit, de promovat sau de vandut ni se adresau astfel…iar discutia continua catre locul de unde venim si se indrepta lin catre ceea ce aveau ei de oferit…
Inca din prima zi de plaja, Kemal s-a apropiat timid sa ne curete sezlongurile de nisip…s-a bagat in vorba, s-a recomandat si ne-a intrebat de unde suntem…in cel mult 5 minute era cu albumul foto in brate, oferindu-ne o excursie cu vaporasul fratelui sau la numai 20 de euro de persoana pentru o zi de plimbari (in banii astia intrau transportul pana la vaporas, bauturile si mancarea, plimbarea si „restul distractiei”)…Pana la urma am gasit la 11 euro aceeasi excursie, pe un vas insa ceva mai mar, alaturi de mai multe persoane…
Jimmy, ospatarul de pe terasa hotelului, un baiat de treaba de care aproape toti ne-am atasat si care ne-a ajutat de fiecare data cand aveam nevoie ni se adresa tot cu „my friend”. De fapt, cam toti ospatarii ni se adresau la fel, dar numai de Jimmy ne-am apropiat pe parcursul sederii acolo. Ii era jena sa accepte bacsis de la noi si incerca de fiecare data, timid, sa ne dea banii inapoi…
Proprietarul terasei in care am mancat in prima zi ne-a abordat cu aceeasi formula (aici nu pot sa dezvolt, pentru ca nu am fost de fata decat la inceputul discutiei)…
Ufuk (cel care le-a vandut haine de piele fetelor), ne-a intampinat cu aceeasi formula…
Chef (seful expeditiei de la safari, al carui nume turcesc era foarte greu de retinut), ne intreba des „how are you, my friend”…La fel capitanul vasului cu care am mers la scuba-diving…
Pana si Orhan, un pusti de cel mult 10 ani, ni se adresa cu „my friend”…trebuie sa subliniez ca Orhan n-a incercat sa ne vanda nimic, lui doar ii placea mingea nike cu care ne jucam in piscina si voia sa se joace si el cu noi…vorbea engleza neasteptat de bine pentru un copil, era cazat in acelasi hotel, auzise de toti fotbalistii romani care au jucat in turcia (de la Hagi pana la Lutu), tinea cu fenerbahce si detesta pe besiktas…spre sfarsitul sederii noastre acolo, l-am gasit pe Orhan in holul hotelului cu piciorul in ghips, uitandu-se la un amical al lui Fenerbahce cu Sahtiorul lui Mircea Lucescu foarte mandru ca Roberto Carlos joaca la echipa al carei fan este… isi rupsese piciorul din cauza neatentiei la piscina si de-atunci, de fiecae data cand coboram in holul hotelului, il gaseam in fata televizorului imens uitandu-se la cate un meci…
Proprietarul unuia dintre barurile/discoteca in care am iesit ne-a intampinat zgomots cu un „free drinks for you, my friend”…in seara respectiva, am baut in pretul unui coktail de 12 lire turcesti, vreo 6…ca sa nu mentionez si shot-urile care ni s-au oferit…e adevarat ca nu punea exact cat alcool trebuie in fiecare coktail, da la atatea pahare moca, mai conta?
Astfel, expresia „helou,mai frend”, a devenit lait-motivul vacantei, ajungand sa o folosim si intre noi, facand caterinca pe seama ei sau pe seama turcilor…
Alex 
Lasă un răspuns