Safari… Stiu ca vorbesc si in numele catorva dintre prietenii mei cand spun ca aceasta a fost cea mai reusita zi petrecuta in turcia… desi a inceput destul de dubios si cu semne de intrebare din partea multora (aici ma includ si pe mine)…
Masina care ne-a luat din fata hotelului ne-a dus undeva in afara orasului (cred), intr-o „gospodarie” asemanatoare caselor saracacioase de la noi de la tara…puteai gasi de la cainele legat cu lant, pana la veceul din fundul curtii, trecand pe langa niste gaini si o casa darapanata cu plase de muste la intrare…aici ne-au intampinat doi barbati, unul fara tricou iar altul intr-un polo negru…”imbracatul” a fost si cel care ni s-a adresat intr-o engleza inteligibila, recomandandu-se… dupa ce si-a dat seama ca niciunul nu-i intelesese numele, cu atat mai putin nu era capabil sa-l reproduca, a adaugat simplu „you can call me Chef” ( a se citi shef)…si asa i-am zis…ne-a facut un scurt briefing in legatura cu ce avem si ce nu avem voie sa facem…ne-a prezentat masinile si ne-a spus ca la prima greseala va trece el la volan, „and I don’t have a driver’s licence!!!”…pentru o secunda, eu chiar l-am crezut…nu a intrebat pe niciunul dintre noi daca avem permise, daca avem experienta (eu de exemplu, neavand un an de experienta de condus in tara, teoretic nu as fi avut voie sa conduc in afara…who cared???)… Am fost in total 6 masini, dintre care trei le-am ocupat noi, avand echipele formate dinainte…
Imbarcarea s-a facut timid… eu, alex, claudiu si cu cristina urma sa fim a doua masina din coloana, coloana deschisa de un jeep mai mare (cu vreo 6-7 persoane), condus de unul dintre organizatori si umplut cu o familie de nordici (parca!), vegheati indeaproape de chef…imediat in spatele nostru venea masina cu ioana, anca, horia, cata si carla…apoi doua masini de „intrusi” si, incheind glorios coloana, buca, balenutza, georgel si zuza …pe cei patru i-am mentionat foarte putin pana acum pentru ca nu i-am simtit, din diverse motive, ca facand parte din grupul nostru…pe langa faptul ca ne erau mai mult decat necunoscuti, ei au avut de multe ori program separat de noi si s-au remarcat si prin niste iesiri total infecte care nu merita nici macar amintite, d-apoi comentate…
Sa revenim…scriu totul din punctul meu de vedere si al masinii mele, fiind absolut normal ca altii sa fi perceput lucrurile altfel sau sa aiba alte pareri (ii astept la commenturi)…avand in vedere ca toti voiam sa conducem , am hotarat sa inceapa alex (avand, probabil, cea mai multa experienta dintre noi toti), iar pe parcurs sa ne schimbam intre noi… am inceput sa urcam pe serpentine, masina parea sa se descurce mai mult decat decent, alex chiar laudandu-i cutia de viteze…singura (mare) problema, era praful, avand in vedere ca masinile erau neacoperite si mergeam pe drumuri de munte, aride si nepavate…peisajul era incantator (acesta a fost unul dintre lucrurile care m-au marcat iremediabil)…erau portiuni in care de pe serpentina unui munte, se vedea marea…sau vedeai in jos catre niste vai incredibil de verzi…dintre portiuni total aride, maronii, treceai brusc pe langa culturi de portocali sau maslini… treceai pe partea cealalta a muntelui si, dupa culturi de cereale, pomi fructiferi si tot felul de plante necunoscute, vedeai drumuri ireprosabile, intersectii semaforizate si mici „restaurante” la marginea drumului…toate aceste elemente care creau un peisaj fabulos erau vegheate de ruine ale diferitelor cetati aflate in imprejurimi… am trecut printr-o zona care se chema ”the seven sleepers”, a carei legenda chef avea sa ne-o povesteasca pe indelete la masa ( se spune ca in vremea de dupa rastignirea lui Iisus, undeva in jurul anului 250, cand crestinii erau persecutati de romani, 7 oameni s-au ascuns in zona respectiva pentru a se ruga si a scapa de furia imparatului…au adormit si s-au trezit dupa vreo 150 de ani, undeva intre 379-395, crezand ca nu au dormit decat o noapte…mare le-a fost surprinderea cand au constatat ca tot ceea ce stiau ei despre lumea s-a schimbat…)…aceasta este povestea in mare cum ne-a povestit-o chef (in varianta lui exista si un „doc’, care pe parcurs aveam sa aflam ca este vorba de fapt despre un caine)…e adevarat ca exista si o varianta mult mai documentata a povestii…
Am condus la rand, dupa alex venind claudiu, cristina (pe o portiune plina de denivelari, unde ma mir ca nu a inchis ochii) si apoi eu…m-am bucurat ca am prins portiune de serpentina, dar spre sfarsit, am ajuns pe sosea, indreptandu-ne spre localul unde aveam sa luam masa de prans…facusem pe parcurs cateva opriri, una dintre ele la o terasa unde ne-am curatat gurile cu o cutie de fanta rece…apoi ne-am oprit intr-un loc aflat undeva pe munte, la inaltime, de unde se vedea foarte bine tot ceea ce era prin imprejurimi…aici am stat vreo 20 de minute bune, am facut poze si chef ne-a povestit cam tot ceea ce era de povestit in legatura cu istoria locurilor pe care le vedeam si le colindam…
Dupa masa de pranz,urcati din nou in masini, ne-am indreptat inspre un loc oarecum nepopulat, cam cum era vama veche acu ceva ani sau cam cum este acum la limanul… ne asteptam la ceva mai „necomercial”, dar plaja se afla in apropierea unui camping plin de corturi…apa era foarte involburata si plina de alge, asa ca eu cu alex ne-am concentrat asupra unei respinse pe plaja cu o minge ceva mai mica decat cea de handbal…dupa efesul rece de rigoare, ne-am indreptat inspre parcare… aici ne-am luat la revedere, chef multumind special grupului din romania, care desi format numai din tineri s-a comportat „neasteptat de bine’…de fapt cred ca ne pupa in fund, pentru ca urmatorul lucru pe care l-a facut a fost sa-si trimita un colonel cu sapca in mana sa stranga bacsisuri :)))…am facut si ceva poze…si apoi ne-am urcat in masini, indreptandu-se spre statiune…
Pentru mine personal, au ramas doua momente placute de povestit mai pe indelete…primul a fost cand alex, satul de condus pe drum drept, pe plaja nisipoasa (un fel de sol desertic, acoperit cu dune de nisip si vegetatie sub forma de boscheti), s-a hotarat sa condimenteze putin treaba…a accelerat si a luat-o prin orice alta parte, numai pe drum,nu!
Ca cica hai sa facem si noi niste „offroad”…si ii dadea peste dune si pe langa boscheti, curbe luate strans si accelerari bruste, incat am transpirat cu totii…si nu din cauza caldurii…pentru mine poate a fost si mai „periculos”, deoarece stateam pe locurile din spate, in picioare tinandu-ma numai de niste bare care nu pareau chiar de incredere…A fost foarte palpitant, un fel de adrenalina fortata…accentuata de praful facut de masina din fata, vizibilitatea redusa si terenul necunoscut pe care il strabateam…
Al doilea lucru care merita amintit si care a asigurat deliociul asistentei, adica al nostru au fost bataile cu apa…aproape la fiecare oprire, chef dadea drumul unei batai cu apa, ajutat fiind de cei doi locotenenti de care era insotit…isi alegea cate o masina pe ai carei ocupanti ii lua prin surprindere si ataca necrutator…represaliile nu s-au lasat asteptate, ceea ce a iesit fiind, de fiecare data, pe cat de amuzant, pe atat de racoritor…chef a avut insa un mare avantaj fata de noi…stia unde isi ascunsese sticlele de apa si avea, astfel, provizii multe si munitie cat noi ceilalti la un loc…
Una peste alta, chef a fost cel mai savuros personaj pe care l-am cunoscut in turcia, felul lui de-a fi, engleza destul de usor de inteles, exprimarea si cunostintele pe care le avea asigurand mult din reusita expeditiei…
Alex 
Lasă un răspuns