La doar 48 de ore dupa ce Bucurestiul a fost zguduit de acordurile fine si calde ale lui Leonard Cohen, un alt concert de mari proportii avea sa se intample nu (foarte) departe. Trupa britanica Coldplay se producea in Budapesta. In zilele premergatoare concertului, trenurile dinspre Romania plecau pline pana la refuz inspre capitala ungara, semn al interesului suscitat de respectivul concert.
Papp Laszlo Sport Arena este un fel de polivalenra bucuresteana, cu vreo 50 % mai mare si cu vreo 5 clase mai ok ca infrastructura si look. Aceasta a fost si prima surpriza placuta, faptul ca aceasta Sport Arena este de fapt o sala acoperita si mai mult, felul in care arata ea. Multe cai de acces faceau ca intrarea sa se faca fara niciun fel de problema si sa nu existe deloc aglomeratie. Inauntru, bufeturi din 15 in 15 metri.Toalete multe, mari si foarte curate. Nu lipsea nici garderoba ( care s-a dovedit a fi foarte folositoare pentru persoanele venite pregatite pentru un concert in aer liber 🙂 ). Singurul loc in care era coada era Brand Shop-ul care oferea spre vanzare obiecte inscriptionate cu numele formatiei, tricouri de toate felurile si culorile,bluze,postere, cd-uri, sepci, butoni, insigne, actibilde si multe altele.
Concertul era programat sa inceapa la ora locala 20:00 ( 21:00 la Bucuresti ) si a inceput la fix. La fix si 2 minute. Inutil sa mentionez ca sala era plina. Biletele “standing” se epuizasera in urma cu vreo 5 saptamani, cand am cautat si eu. Atunci nu am mai gasit decat “cu loc”. Se mai gaseau la vanzare cateva bilete inainte de inceperea concertului dar numai in zone din care nu se vedea prea bine si niciodata mai mult de 2 in acelasi loc. Aaa, si mai erau si bisnitarii care te puteau ajuta 🙂 . Revin la concert. La 20:02, pe scena isi fac aparitia 4 tipi imbracati la costume, cu vocalul intr-unul alb complet. Nu saluta, nu zic nimic ci incep sa cante direct. O melodie despre care nu stiam sa existe in repertoriul Coldplay. Nici a doua, nici a treia. Ce se intampla? Dupa a patra melodie, solistul ne spune ca mai au de cantat 3 melodii si pleaca. Aha, deci necunoscutii astia care m-au bagat in panica sunt in deschidere! M-am mai linistit. La 20:35 isi termina recitalul, ies de pe scena si pleaca. Sa vina Coldplay!!!
Scena este redecorata in timp ce in boxe se aude usor muzica de ambianata iar pe ecranele din acoperisul salii curg reclame. 21:00. Volumul creste si din difuzoare rasuna Jay-z cu a sa Give it to me (I Just Wanna Love You). Asta da intrare. Now give it to me/ Gimme that funk, that sweet, that nasty, that gushy stuff!!! Lumea simte ca inceputul e aproape si incepe sa se agite.Dar nu, mai incepe o piesa. E un vals. The Blue Danube Waltz al lui Strauss. Este unul din acele momente in care lumea sta tacuta si plina de emotie asteptand sa vada ce se intampla. Cei mai curajosi ( si mai trotilati 😉 ) incep chiar sa danseze. Notele de final se aud in ce in ce mai incet. Subtil. Se canta in cor si se vaslseaza. Trupa se aseaza la instrumente, nevazuti de nimeni in intunericul scenei. E timpul pentru Coldplay! Si incep! Life in Technicolor, intro-ul instrumental de pe ultimul album dezlantuie publicul. Oooooo-ooooo-ooooo ( cnoscatorii stiu ce vreau sa zic 😉 ). Cei patru sunt in forma. Doua ecrane imense asezate deasupra scenei, in dreapta si in stanga, ii arata salii in prim-planuri succesive. Playlist-ul este dominat clar de melodiile de pe ultimul album, Viva la Vida or Death and All His Friends. Albumul a fost lansat in iunie 2008 si a fost intitulat dupa o pictura a mexicancei Frida Kahlo. Urmeaza Violet Hill si Clocks. Dupa aceste trei melodii cantate la rand are loc prima interactiune cu publicul: “Hello, we are named Coldplay and we are from the United Kingdom”.
Intre cele 10 melodii noi si-au facut loc si hit-uri mai vechi precum Clocks, Speed of Sound si Yellow ( cantata la bis, cu toata sala colorata in galben de lumini ). Sala se rearanjeaza pentru fiecare melodie. Acolo, pe loc si foarte spontan. Luminile se schimba in diferite culori si bat in locuri diferite, uneori sunt proiectate imagini pe fundal, alteori este doar poza icon de pe coperta albumului. Modul in care este filmat difera si el, de la imagini alb negru, la cadre largi cu toata scena apoi cadre alternative cu fiecare dintre cei patru membrii ai trupei si imagini din sala.
Concertul ne-a aratat un Chris Martin in mare forma. Desi habar n-avea ca este marti seara si desi luni seara cantase in Praga iar miercuri urma sa cante in Viena, a alergat dintr-o parte in alta a scenei, a cantat la chitara, pian si muzicuta, s-a zvarcolit pe jos, a vorbit cu publicul multumindu-I pentru prezenta si pentru atmosfera create si si-a cerut scuze pentru faptul ca nu stie sa vorbeasca in lima lor. Stia sigur ca este pentru prima oara in Budapesta si ca atmosfera este fantastica 🙂
Putin dupa jumatatea concertului, imediat dupa piesa Lost, Chris multumeste publicului si intreaga trupa coboara de pe scena. Stupoare in sala. Cum,s-a terminat ? Inainte sa inteleg ce se intampla, din partea stanga a scenei blitzurile au inceput sa lumineze. Confuzie totala! Ce este, ce se intampla? Oamenii se ridica in picioare strigand, unii se apropie sa se uite in timp ce tot mai multe blitzuri lumineaza zona. Cei patru alearga prin multime catre un loc pe care nimeni nu il banuieste. Am mai trait ceva similar la concertul Black Eyed Peas de acum un an de la Arenele Romane cand, dupa un recital excelent in deschiderea, baietii de la Simplu, au iesit in multime prin lateralul scenei incercand sa ajunga la locurile lor care erau, ati ghicit, tocmai in spate 🙂 Cativa oameni de ordine incearca sa ii apere de multimea dezmeticita. Nu, nu pe Simplu, ci pe Coldplay. Undeva in spatele salii, pe partea dreapta a scenei, este fixat un microfon. Cei patru se opresc acolo, inconjurati de oameni de ordine si de fani. Flash-urile inunda zona. “Am vrut sa dam o pauza publicului din fata si am venit sa discutam cu voi, cei din spate. Sunteti aici?”. Evident ca eram. In momentul in care toata sala il astepta sa inceapa sa cante, Chris isi continua dialogul cu publicul, prezentand unul din colegii te trupa: “This is the best drummer in the world and a great singer – Will Champion “. A urmat Death Will Never Conquer, cantata de tobosar, incadrat si acompaniat de cei doi chitaristi si de Chris la muzicuta 🙂. Will s-a achitat foarte bine de sarcina, avand o interpretare mai mult decat reusita. De fapt, el a sustinut intreg concertul partea de backing vocals alaturi de ceilalti colegi.In acelasi loc al salii, Chris a preluat control pentru a incheia momentul acustic-surpriza cu piesa The Scientist. Nobody said it was easy/ It’s such a shame for us to part/ Nobody said it was easy/ No one ever said it would be so hard/ I’m goin’ back to the start/ Ahooooooooo. Ahoooo pe care publicul l-a cantat in continuu dand ragazul trupei sa se intoarca pe scena. A urmat Lovers in Japan (moment in care din acoperis au inceput sa cada confetti mari de hartie) si ultima piesa ( de pe album si din concert), Death and All His Friends. So if you love me, won’t you let me know?/ So if you love me, why’d you let me go?. Retorica intrebare, pentru ca nimeni nu i-a lasat sa plece. S-a aplaudat minute in sir, iar Coldplay s-a intors pentru a bisa cu Yellow.
Concluzie (sau cu ce ramai dupa o astfel de exeprienta remarcabila)? Ramai fara indoiala cu un concert fabulos, unul de care Bucurestiul este deocamdata privat ( probabil in principal din cauza infrastrucurii sarace ). Ramai cu un sound foarte tare pus in valoare perfect de sonorizarea si acustica salii. Acest sound este datorat in mare parte colaborarii trupei Coldplay cu legendarul producator Brian Eno, colaborare inceputa special pentru albumul Viva la Vida. Ramai cu un Chris Martin spectaculos care si-a permis sa izbucneasca in ras in microfon in mijlocul versurilor, dupa ce s-a dat cap in cap involuntar cu chitaristul Jonny Buckland, intr-unul din desele lor momente de zbuciumare scenica. Ramai cu metrourile umplute pana la refuz dupa concert de unguri, ( foarte multi) romani, italieni, spanioli si britanici, toti cantand Oooooo-uri pe limba Coldplay. Si mai ramai cu amaraciunea de a nu fi avut tupeul sa iei cu tine un aparat foto doar pentru ca asa scria pe bilet, cand in sala toata lumea avea 😦
I used to rule the world/ Seas would rise when I gave the word/ Now in the morning I sweep alone/ Sweep the streets I used to own/ I used to roll the dice/ Feel the fear in my enemy’s eyes/ Listen as the crowd would sing: Ooooh-Oooooh-Oooooh!!!
Alex 
Lasă un răspuns