M-a lasat efectiv fara cuvinte…oare ce simte un om aclamat de zeci de mii de alti oameni?…oare cum e ca un stadion plin sa-ti cante versurile alaturi…omu’ canta cu ochii in lacrimi…iar piesa este si ea foarte misto…astfel de momente sunt cele care conteaza in viata…ele dau dimensiunea reala a genialitatii unora dintre noi…si pe mine unul, ma face sa realizez cat de mic si cat de neinsemnat sunt…
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Alex 
pun pariu ca oamenii aceia nu s-au ingramadit ca la bradul de la Unirii, nu?
in fine, traiasca Robbie… e tare omul asta…
Peace!
By: Sandra on 10 decembrie 2007
at 11:42 am
sa-l pui pe robbie williams pe blog, shi cuv de lauda alaturi, cere mult tupeu mai ales de la un tip cu pretentzii ca tine – ca urmare am tzinut sa te felicit:P shi mersi de nostalgie, mi-ai amintit cum tremuram din toate-ncheieturile la Placebo… good times
By: vintagenoisenik on 11 decembrie 2007
at 3:36 pm